Lumina Sfântă a Învierii, care se aprinde doar o dată pe an la Mormântul Domnului de la Ierusalim va ajunge și în acest an la Satu Mare. A devenit o tradiție ca aceasta să fie adusă pe Aeroportul Satu Mare și mai apoi împărțită credincioșilor din județ, ba chiar și din alte județe și de peste graniță, care vin să o ia pentru a o duce în bisericile lor.
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a anunțat că obiceiul va fi păstrat și în acest an și o delegație va străbate drumul până la Ierusalim, de unde va fi adusă lumina până pe Aeroportul Otopeni, acolo unde va fi impărțită delegațiilor din intreaga țară!
În anii anteriori Lumina Sfântă a fost distribuită pe ruta Sibiu - Cluj - Satu Mare de o delegație sătmăreană, care face deplasarea cu un avion de mici dimensiuni, care aterizează în orașele mai sus menționate pentru a împărți lumina, Satu Mare fiind ultima destinație.
