Pacienții Spitalului Județean întâmpină Paștele cu ateliere de ergoterapie

Pacienții Spitalului Județean întâmpină Paștele cu ateliere de ergoterapie

Nimic nu este mai dureros pentru multe persoane decât să se apropie sărbătorile și să știi că nu esti acasă, lângă cei dragi. Prin aceasta dramă nu trec doar cei aflați la muncă în străinătate ci și pacienții Spitalulșui Județean. Cei de la secția de Psihiatrie au parte de diverse ateliere care să îi ajute să suporte mai usor distanța față de familie și să simtă atmosfera de sărbătoare.

 

„Sărbătorile primăverii, mult așteptate, sunt un simbol al unității și bunei înțelegeri, al păcii și luminii, mai ales în sânul familiilor și al celor dragi.

Semenii noștri, pacienții care datorită stării precare de sănătate își petrec sărbătorile în spital, încearcă să ne bucure, și să vă bucure, cu pregătiri de sărbători în atelierul de ergoterapie!

In secția noastră este o tradiție de mulți ani să ne arătăm măiestria, talentul și hărnicia pacienților prin pregătiri, la îndemâna noastră.

În fiecare an, de Sărbători, încercăm să nu ne dezmințim.

🙏Paștele să ne fie alinare, speranță și lumină!”- ne spune medicul șef interimar al secției Psihiatrie cronici, dr. Liliana Ardelean

Distribuie: