Pasarela pietonală peste Someș s-a deschis oficial

Pasarela pietonală peste Someș s-a deschis oficial

Pasarela pietonală peste Someș s-a deschis oficial astăzi, 10 Mai, după luni de zile in care sătmărenii au asteptat-o și au urmărit pașii realizării acesteia.

Realizarea pasarelei a presupus o muncă titanica și o mobilizare impresionata, să nu uităm că la Satu Mare a fost adusă cea mai mare macara din țară pentru a o pune pe poziții.

Pasarela leagă cele două maluri ale Someșului, respectiv digul din zona centrala și pe cel din zona Shopping City, facilitând trecerea dintr-o parte în alta de oraș.

La ora deschiderii oficiale, peste 100 de persoane așteptau deja pe dig, pentru a se plimba pe pasarelă și a se bucura de această investiție.

Proiectul a debutat, din punct de vedere al actelor in 2019, dar execuția propriu zisă a început abia în 2023 iar astăzi, la un an distanta, pasarela este dată în folosință.

"Acest pod pietonal este, că structura, unul dintre cele mai mari din Romania, cu o lungi de 213 metri", a declarat edilul.

Distribuie: