Alcoolemie soră cu coma alcoolică descoperită la un sătmărean care conducea prin oraș

Alcoolemie soră cu coma alcoolică descoperită la un sătmărean care conducea prin oraș

La data de 10 mai a.c., în jurul orei 16.20, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au oprit pe Aleea Ipotești din municipiu un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat de 56 de ani, din Satu Mare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 11 mai a.c., a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Distribuie: