Și beat și cu permis suspendat, prins la volan printr-un cartier sătmărean

Și beat și cu permis suspendat, prins la volan printr-un cartier sătmărean

La data de 03 iunie a.c., în jurul orei 10.45, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Ostrovului, din municipiul Satu Mare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Păulești, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Distribuie: