Tânăra găsită moartă în casă, în județul Satu Mare, s-ar fi spânzurat

Tânăra găsită moartă în casă, în județul Satu Mare, s-ar fi spânzurat

Ziua de luni, 10 iunie, a fost una de groază pentru locuitorii din satul Giorocuta, județul Satu Mare, după ce o tânără de 16 ani a fost găsită fără suflare în casa în care locuia. Tânăra a fost descoperită de cei din familie, care au alertat poliția, astfel că în cauză a fost deschisă o cercetare.

După primele investigații se pare că ipoteza crimei a fost scoasă din calcul, pentru că pe corpul fetei nu existau urme de violență fizică, în schimb este tot mai probabilă ipoteza unei sinucideri, după ce anchetatorii au găsit semne că aceasta s-ar fi spânzurat.

Cercetările continuă în dosarul de moarte suspectă deschis în acest caz.

Distribuie: