Povestea cizmelor produse in județul Satu Mare, care au ajuns în toată Europa

Povestea cizmelor produse in județul Satu Mare, care au ajuns în toată Europa

Acolo unde există oșeni plecați la muncă există și un colt al tradițiilor oșenești, pe care oamenii le-au dus cu ei atât pentru a-și alina dorul de casă cât și pentru a le arăta străinilor frumusețile culturii noastre.

Un astfel de articol care impresionează sunt cizmele osenesti, produse in Certeze de doi bărbați, tată și fiu, Vasile și Raul Ciocan. Aceștia au reluat tradiția realizării acestui obiect vestimentar care completează ținuta oșenească, iar produsele lor au ajuns în mai toate colturile Europei, ba posibil chiar și peste ocean, unde sunt purtate cu mândrie cu fiecare ocazie care presupune îmbrăcarea unui costum oșenesc.

Vasile Ciocan, tatăl lui Raul a fost cel care a pus bazele atelierului de confecționare a cizmelor oșenești, după ani buni în care și-a căutat un rost în lume. A trecut din diverse domenii de activitate, dar la final a învins "prima iubire"

"Eu am terminat școala de cizmar la începutul anilor 90, dar nu am profesat atunci deloc. Am făcut transport, comerț, construcții și multe altele, până în 2015, când nu au mai mers și a fost momentul să mă decid ce fac in continuare. Eram tentat să mă întorc în comerț, dar a câștigat iubirea, iubirea pentru cizmărie", declară Vasile Ciocan.

Acesta a început de unul singur, fără ajutor de la cei care erau în domeniul confecționării încălțămintei, probând, experimentând și repetând, până când produsul a ieșit așa cum și-a dorit.

"A fost multă muncă până am ajuns să scot o cizmă așa cum trebuie, până mi-am dat seama cum trebuie să o fac astfel încât să fie comoda, să intre piciorul în ea, dat fiind faptul că are tubul atât de lung", ne-a mai declarat Vasile Ciocan.

Pantofi cu tub

Cizmele oșenești sunt atipice față de cizmele întâlnite în comerț prin prisma tubului lung, care stă pe pulpa piciorului și care nu este prevăzut cu fermoar sau alta metodă de deschidere pentru a introduce laba piciorului.

"Tot secretul sta in zona dintre partea de jos și tub, de unghiurilor formate acolo, ca omului să îi fie ușor să introducă piciorul. Când am învățat asta, lucrurile au început sa meargă de la sine", declară cizmarul.

Acum are comenzi de cizme constant, atât de la osencele și oșenii care cunosc acest produs și l-au avut în trecut cat și de la cei mai tineri, realizând cizme chiar și pentru copii de 4 ani.

"Am fugit de străinătate"

Raul este fiul domnului Vasile și la doar 23 de ani nu visează la străinătate și la banii despre care toată lumea vorbește că se câștigă acolo, el castigandu-si necesarul in atelier, alături de tatăl lui.

"Nu am vrut sa aud niciodată de străinătate. Acum doi ani în pandemie am fost plecat, 8 luni am rezistat, asta și pentru că ne-au ținut atunci cu granițele închise, că altfel veneam mult mai repede acasă", declară Raul

Acesta a furat meseria, stand prin atelier și fiind ajutor, ca mai să ia pe rând fiecare fază de lucru și să își încerce puterile la ea.

"La inceput eram ucenic, ajutam cu una, cu alta, pe urmă am inceput să învăț câte puțin la fiecare fază și să fac câte un pas din producția cizmei, iar acum pot să spun că mă descurc să duc cap-coada orice cizmă mi se comandă", afirma tânărul.

Ambițios din fire, Raul nu a vrut să limiteze toate activitatea familiei la partea de cizmărie, astfel că după ce a fost prezent la Campionatul Mondial al pantofarilor și-a propus ca într-o zi să fie și el unul dintre cei mai buni dintre ei și așa au dat drumul și producției de pantofi.

"Am primit câteva calapoduri de pantofi și am zis sa incercam și noi. La început am făcut pentru mine, pentru cei din familie și acum am ajuns să fim prezenți cu pantofi de mire și la târgurile de nunti. E cu totul alta muncă la pantofi decât la cizme", ne spune mândru Raul Ciocan

Cei doi, tată și fiu, realizează toată încălțămintea doar la comandă și în urma măsurătorilor, astfel încât fiecare pereche să vină perfect celui care o comandă.

Distribuie: