20 de comune din județ există degeaba - nu au venituri nici cât să își acopere salariile

20 de comune din județ există degeaba - nu au venituri nici cât să își acopere salariile

Despre administrații locale ineficiente s-a tot vorbit, dar nimeni nu a măsurat până acum gradul de ineficientă a acestora.

Cei de la cursdeguvernare.ro prezintă harta județelor cu cele mai multe primării care nu sunt capabile să se întrețină singure. Este vorba de primării care nu au încasări la bugetul local nici cât să își plătească salariile.

În județul Satu Mare sunt 20 de astfel de primării, aproape o treime, acestea având nevoie de ajutor din alta părți pentru a ieși la liman din punct de vedere al cheltuielilor.

La nivel național 25% din comune sunt in această situație iar din această, câteva sute nici măcar nu deservesc un număr de locuitori de peste 1500.

Distribuie: