Un ștrand din județul Satu Mare, scos la vânzare - aproape 3 milioane de euro se cere pe el

Un ștrand din județul Satu Mare, scos la vânzare - aproape 3 milioane de euro se cere pe el

Se pare că turismul nu e tocmai un domeniu forte în județul Satu Mare, dacă unul din cele mai mari stranduri din judet a ajuns să fie pus la vânzare.

Este vorba de ștrandul din Carei cu tot ceea ce presupune acesta, de la zona de bazine dar și cu locurile de cazare și celelalte spatii și construcții.

Proprietatea este in portofoliul celor de la Remax Romania și a fost pusă la vânzare pentru 2,75 milioane de euro.

"Complexul Ștrand Carei este un loc deosebit situat în localitatea Carei, pe strada Viilor, desfășurându-se pe o suprafață de 75.000 mp. Din această suprafață, 20.000 mp sunt în concesiune de la Primărie, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 25 de ani. Complexul este proiectat să ofere o gamă largă de facilități și servicii care să satisfacă nevoile tuturor categoriilor de clienți, de la cei care caută relaxare și divertisment, până la cei care doresc să organizeze evenimente private sau corporate.", se arată în anunțul agenției imobiliare

Distribuie: