9 ani de la tragedia din Colectiv. Sătmăreanul prezent la tragicul eveniment a ajuns doctor în matematică

9 ani de la tragedia din Colectiv. Sătmăreanul prezent la tragicul eveniment a ajuns doctor în matematică

Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc 9 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București, evenimentul tragic care a șocat întreaga țară și a scos în evidență încă o dată neajunsurile sistemului medical, o bună parte din cele 64 de victime murind din cauza lipsurilor din spitalele din România.

Printre cei care au fost victime ale incendiului se află și un sătmărean, Andrei Bud, originar din Negrești Oaș, student în acea perioadă la București. Acesta a suferit arsuri destul de grave la nivelul ambelor brațe, dar a scăpat cu viață din tragicul eveniment. La acel moment o bună parte din opinia publică a aruncat cu vorbe grele și apelative diverse la adresa celor care participau la concertul rock din clubul Colectiv. Andrei Bud, prin cariera pe care a urmat-o a demonstrat că aceștia s-au înșelat amarnic.

Pasionat de matematică și multiplu olimpic la această disciplină școlar, Andrei a continuat în viață pe această cale, astfel încât astăzi este doctor în matematică și cercetător în matematică la Universitatea Humboldt din Berlin, dovedind astfel că muzica pe care o asculți sau locuri unde alegi să îți petreci timpul liber nu sunt potrivite pentru a ți se aplica etichete sociale.

În semn de comemorare a victimelor de la Colectiv, în aceste zile, în fața fostului club, locul unde zeci de persoane și-au pierdut viața, vor fi afișate pozele acestora, iar cei care doresc pot să le aprindă o lumânare.

Distribuie: