Orașul Satu Mare va prinde in curând culoare, odată cu aprinderea iluminatului festiv de Crăciun. In aceste zile pe stâlpii de iluminat din oraș se montează decorațiunile luminoase și se lucrează concomitent și la decorațiunile din Piata 25 Octombrie.
Târgul va începe în data de 29 noiembrie și va dura până în 3 ianuarie 2025. Vor fi disponibile pentru comercianți de obiecte artizanale, mâncare și alte produse de sărbători un număr de 30 de căsuțe.
Primăria v-a transmite curând toate locațiile din oraș unde se va instala iluminat festiv și unde va exista brad de Crăciun, la fel ca în anii anteriori. Mai multe surprize sunt pregătite pentru sătmăreni cu ocazia Târgului de Crăciun, care vor fi dezvăluite in curând.
