400 luptători din patru țări diferite: România, Belgia, Ucraina și Ungaria se vor lupta în acest weekend la Satu Mare, în cadrul celei de-a șasea ediții a Grand Tournament Satu Mare, un regal al sportului de contact dedicat semiprofesioniștilor și amatorilor, un turneu care a devenit punct de reper pentru toate cluburile din România.
Luptele se vor da în 3 ringuri și intr-o cușcă și se anunță bătălii înflăcărate, dat fiind faptul că sunt în joc trei centuri ISKA Junior.
Satu Mare va fi și el reprezentat prin mai mulți sportivi, la diferite categorii, sportivii de la Grand MMA pregătindu-se serios pentru această competiție, unii fiind deja cu experiență în ring sa în cușcă pe când alții vor avea ocazia acum să își facă debutul într-un meci oficial.
Turneul are loc în data de 16 Noiembrie, sâmbătă, la Sala De Sport Ecaterina Both, începând cu ora 10:00
