Noul pod peste Someș se va deschide cel mai devreme în Ianuarie

Noul pod peste Someș se va deschide cel mai devreme în Ianuarie

Lucrările la noul pod peste Someș, cel de pe strada Ștrandului, se apropie de final. Acest lucru se poate observa și cu ochiul liber iar dincolo de ceea ce se vede de la depărtare, lucrurile stau la fel, lucrările fiind pe final

"Executantul afirma că lucrările se vor încheia în acest an, că ei vor termina tot ce au de făcut până la finalul anului. Recepția și darea în folosință, inaugurarea festiva sau cum vreți să îi spuneți, va avea loc cel mai probabil în ianuarie.

S-ar putea sa fie posibilă și anul acesta. Dar nu vreau sa fac promisiuni și pronosticuri cu privire la data oficiala de deschidere", a prezentat primarul Kereskenyi Gabor situația la pod

Podul va face legătura dintre Drumul Botizului și cartierul Micro 17, făcând astfel să dispară ambuteiajele din zona Liceului Economic.

Distribuie: