Circulația pe Drumul Național ce trece prin Botiz este închisă începând din această dimineață din cauza lucrărilor la calea ferată de la intrarea în localitate. Se pare că această cale ferată este demnă de meșterul Manole, căci nu prea rezistă intactă, cu toate că se tot repară și reabilitează frecvent.
Dar problema cea mare este comunicarea tardivă a autorităților pe această temă. Compania Națională de Drumuri a anunțat doar ieri după masă închiderea circulației, la o oră destul de târzie, iar Instituția Prefectului Satu Mare s-a trezit doar în jurul orei 10 să facă anunțul public cu privire la închiderea circulației.
În condițiile în care informația a fost furnizată atât de târziu, nici presa nu a putut informa cetățenii, astfel că în această dimineață oamenii s-au trezit că au de ocolit de la traseul pe care il abordează si de zi și au întârziat la muncă, la istanțele mai mari contribuind și starea drumurilor.
