PNL i-a dat lui Ilie Bolojan conducerea partidului

PNL i-a dat lui Ilie Bolojan conducerea partidului

După eșecul extraordinar de dur suferit la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă a părăsit barca liberală iar locului lui a fost rapid ocupat, așa cum se aștepta toată lumea, de Ilie Bolojan.

Acesta este actualmente președinte de Consiliu Județean in Bihor, fost primar al municipiului Oradea și candidat la Senat, fiind recunoscut ca cel mai prolific edil din țară dar și unul care nu se teme sa dea angajații neproductivi afara din instituții.

Ilie Bolojan este cel anunțat de Elena Lasconi ca și potențial prim ministru dacă aceasta câștigă alegerile prezidențiale, iar PNL tocmai i-a oferit acesteia tot sprijinul pentru turul al doilea.

"Așteptările familiei liberale de a avea un lider consacrat și respectat s-au materializat astăzi, pe fondul crizei profunde pe care o traversăm.

𝐈𝐥𝐢𝐞 𝐁𝐨𝐥𝐨𝐣𝐚𝐧 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 𝐚𝐥 𝐏𝐍𝐋, având sarcina extrem de dificilă de a restabili credibilitatea alegătorilor noștri în doctrina și valorile liberale.

🔝 Avem încredere în acest om pentru faptele sale. Considerăm că prin exemplul său personal de performanță administrativă, domnul Bolojan este o adevărată sursă de inspirație pentru oamenii politici din toate partidele!",transmite deputatul Adrian Cozma

Comandat de Partidul Național Liberal, organizația județeană Satu Mare

CMF: 11240002

Executat de La Caraba SRL, pe siteul www.obiectiv-sm.ro

Distribuie: