Evenimentul „O cană de fericire”, premergător al Târgului de Crăciun, fiind loc de adunare al celor ce iubesc să facă bine și să simtă spiritul sărbătorilor alături de cei dragi, revine în zona centrală odată cu ediția din acest an.
Evenimentul este unul caritabil, acesta fiind fundamentul și motivația tinerilor voluntari de la Rotaract care îl organizează de mai bine de 10 ani. Fondurile strânse cu ocazia acestei ediții vor fi folosite pentru chiziționarea de mobilier, pe care îl vom dona secției de Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.
Locația evenimentului din acest an va fi terasa Hotelului Aurora, cea de pe alea ce duce în spatele hotelului. Aici vor avea loc serile de bună dispoziție, cu colindători sau cu dj, așa cum a fost de altfel în fiecare an atmosfera la rulota celor de la Rotaract Satu Mare.
Programul din acest an este următorul:


