Un bărbat din judetul Satu Mare, aflat la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj a decis să își ia viața astăzi, aruncandu-se de la etajul al treilea al spitalului.
Conform informațiilor PresaSM, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a ajuns zilele trecute la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, primul diagnostic fiind cel de meningită. Dată fiind complexitatea acestei posibile afecțiuni, medicii sătmăreni au luat imediat decizia de a-l transfera la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Cluj-Napoca.
În condiții rămase total neclare, pacientul sătmărean s-a aruncat de la etajul 3 al clădirii. Este cu atât mai ciudat cu cât nici la Satu Mare și nici la Cluj pacientul nu manifestase niciun comportament care să ridice suspiciuni privind o posibilă intenție de suicid. După investigațiile radiologice, acesta a fost dus în salon, însă, la scurt timp, a luat decizia extremă.
Echipajul de prim ajutor solicitat să intervină la fața locului a aplicat procedurile de resuscitare, dar fără succes, bărbatul fiind declarat decedat la fața locului.
