Nicu Pop din Vama, a fost Moș Crăciun la serbări pentru a strânge bani pentru un copil recent operat pe creier

Nicu Pop din Vama, a fost Moș Crăciun la serbări pentru a strânge bani pentru un copil recent operat pe creier

Nicu Pop, artistul din Vama, a făcut multe lucruri la viața lui prin care s-a remarcat în decursul celor 40 de ani de viață și peste 20 de activitate în zona culturală, dar cel mai mult s-a evidențiat prin grija pe care le-a purtat-o mereu celor din jur și pentru sufletul mare pe care îl are atunci când oricine îi cere ajutorul.

De câțiva ani de zile Nicu a făcut un obicei ca în preajma Crăciunului să joace rolul lui Moș Crăciun la serbările de la scolile și grădinițele din zona Negrești și Certeze, iar banii astfel strânși să îi folosească în scopuri caritabile. Dacă anul trecut a organizat o masă de sărbătoare pentru o familie cu 7 copii, anul acesta a direcționat fondurile strânse către micuța Andreea, o fetiță care recent a fost operată pentru o tumoare pe creier iar acum se află în recuperare.

„Vreau să multumesc tuturor, părintilor și educatoarelor, dar si doamnelor invatatoare pentru sprijin si implicare. Eu le-am comunicat tuturor că ceea ce fac o fac din suflet și în scop caritabil iar cei mai mulți dintre părinți au decis să achite mai mult decât solicitasem eu initial onorariu pentru fiecare copil de la serbare, ca să mă ajute să strâng o sumă cât mai mare pentru Andreea.  În pragul sarbatorilor va doresc ca Nasterea Domnului Sfant sa va aduca pace in suflet, sanatate, bucurii .

Distribuie: