Gânduri la final de an: Roxana Varga - medic specialist neonatolog: „Am muncit ca o echipă...regret că uneori nu putem fi suficient de buni”

Gânduri la final de an: Roxana Varga - medic specialist neonatolog: „Am muncit ca o echipă...regret că uneori nu putem fi suficient de buni”

Iubirea, grija și atenția primite în primele clipe de viață sunt la fel de importante precum iubirea și grija primite mai apoi, pe tot parcursul vieții, iar dr. neonatolog Roxana Varga știe acest lucru, motiv pentru care, fiecare copil care se naște pe tura ei la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare este special și deosebit și primește toată îngrijirea posibilă, atât din punct de vedere profesional cât și personal. Iar în decursul timpului, modul acesta de tratare al micilor pacienți a devenit un stil de viață și de muncă pe secția de neonatologie.

Am avut o scurtă discuție cu dr. Roxana Varga cu privire la anul 2024 și la planurile pentru 2025, discuție rezumată în continuare.

„Anul 2024 mi-am dorit sa fie un an linistit, dupa ce anii anteriori au fost plini de proiecte, multe schimbări, incercari, stres. Anul 2024 a fost un an in care am reusit cu toții sa respiram, sa vedem oamenii din jurul nostru cu care formam o echipa la munca si pe cei din echipa numita familie. Am reusit sa intelegem fapul ca avem cu totii calitati si defecte si putem profita de ambele daca le cunoastem si le acceptam. A fost anul care ne-a dat timpul necesar pentru a avea acest câștig, foarte, foarte important.

Realizarea anului 2024 a fost faptul ca am reusit sa ducem acest an in liniște. Am muncit ca o echipa, am avut continuitate si stabilitate.

Pentru mine regretul cu care închei acest an este faptul ca nu putem fi uneori suficient de buni pentru cei din jurul nostru, chiar daca intențiile sunt bune si pierdem oamenii dragi mult prea devreme, doamna doctor Fodor Maria si as. Sef Micle Mihaela.

In anul 2025 imi doresc sa fim sănătoși, sa fim înțelepți. Pe plan profesional imi doresc sa continuam sa muncim in echipa, sa investim cunostintele si implicarea noastra cu aceeași determinare. Sa avem aceleași condiții bune de munca si sa oferim familiilor o experiență frumoasa la venirea pe lume a copiilor lor.”

Distribuie: