Satu Mare pare să nu mai fie de mult un oraș liniștit și sigur, mai ales după lăsarea serii, când ies pe străzi cei certați cu bunul simț și cu legea. Dovada in acest sens stau întâmplările de seara trecută, de pe strada Merilor, acolo unde un bărbat a fost înjunghiat și mașina sa vandalizată de mai multe persoane, după cum informează www.presasm.ro
Polițiștii au reușit să rețină două persoane implicate.
"La data de 25 ianuarie a.c., ora 21.08, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Merilor din municipiul Satu Mare ar avea loc un scandal între mai multe persoane.
În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, care, din primele cercetări, au stabilit faptul că între 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, toți din municipiul Satu Mare ar fi izbucnit un conflict spontan.
Polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați de 45 de ani, respectiv de 19 ani, în timp ce se aflau pe marginea părții carosabile de pe strada Merilor din municipiul Satu Mare, ar fi provocat distrugeri în zona anvelopelor și lunetei unui autoturism, condus de către un tânăr de 19 de ani.
Ulterior, distrugerii autoturismului, conducătorul autoturismului și un pasager de 51 de ani, ar fi fost agresați fizic de către cei doi bărbați. În urma conflictului, bărbatul de 51 de ani fiind înțepat în zona piciorului stâng cu un obiect tăietor-înțepător de către bărbatul de 45 de ani.
Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere.", transmite IPJ
