Postul de viceprimar al comunei Turț, ocupat de un liberal

Postul de viceprimar al comunei Turț, ocupat de un liberal

Comuna Turț a fost una dintre surprizele alegerilor de anul trecut, atunci când conducerea primăriei a fost câștogata de candidatul USR, venit total din afara sistemului politic. După câteva luni bune de negocieri, cei de la USR Turt au decis să colaboreze la conducerea primăriei cu liberalii, astfel că postul de viceprimar a revenit unui membru al PNL


„𝐀𝐬𝐭a𝐳𝐢, 𝐚𝐦 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐬𝐨𝐥𝐞𝐦𝐧 𝐝𝐞𝐬𝐟as𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐦a𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐮𝐫t: 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞𝐬, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐜𝐮𝐩𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐮𝐧𝐜t𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐜𝐞𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫, 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐨𝐚𝐜ă, 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐥 𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚t𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐥



Ne bucurăm cǎ, în sfârșit, se așterne liniștea în comuna Turț. Majoritatea constituită la nivelul Consiliului Local, din reprezentanți aleși de către electorat din partea PNL-USR, va lucra pentru binele acestei frumoase comunități.



Continuăm să dezvoltăm Comuna Turț, deoarece are un potențial extraordinar, pe care trebuie să-l valorificăm în viitor. Trebuie să ne aducem cu toții aportul, astfel încât localitatea să înregistreze un mare salt înainte!



Îl asigurăm pe domnul primar, Ioan Tiution, cǎ îi vom fi aproape și vom sprijini toate propunerile de proiecte care au ca obiectiv dezvoltarea localității pe care o reprezintă cu atâta mândrie!”, a declarat președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma.

Distribuie: