Rotaract Satu Mare a donat aparatură modernă Spitalului județean

Rotaract Satu Mare a donat aparatură modernă Spitalului județean

Rotaract Club Satu Mare a încheiat în acest weekend proiectul "O cană de fericire", derulat în luna Decembrie in centrul orașului Satu Mare, odată cu donația realizată din fondurile adunate de tinerii sătmăreni.

"Cu bucurie vă anunțăm că, datorită fondurilor strânse la cea de-a XI-a ediție a campaniei O Cană de Fericire, am reușit să donăm Secției Gastroenterologie a Spitalului Județean Satu Mare aparatură medicală în valoare de peste 3.000 de euro.

✅ Ce am donat?

🔹 Unitate semi-automată de spălat endoscoape Creo Medical Scopecleaner SC10

🔹 Set tubulatură compatibilă cu endoscop Fujinon

Acest echipament va ajuta la îmbunătățirea procesului de sterilizare a endoscoapelor, esențial pentru siguranța pacienților.

Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi! Prin fiecare donație, ați contribuit la o schimbare reală. ", transmite Rotaract Satu Mare

Următorul eveniment caritabil marca Rotaract este Cocktail Party Caritabil by Rotaract - Ediția a V-a, care va avea loc pe 22 februarie, ora 19:30, la Terasa Winter Garden de la Restaurant Miorita- Satu Mare.

Distribuie: