Polițiștii români au luat în primire in această săptămână un cetățean sătmărean reținut în Italia. Pe numele acestuia figura un mandat internațional de urmărire după ce fusese condamnat în țară și acesta părăsise teritoriul României.
Bărbatul are de executat mai bine de 3 ani de închisoare pentru agresiuni sexuale.
"De asemenea, a fost adus un bărbat, de 50 de ani, din Satu Mare, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Acesta a fost adus din Italia, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Satu Mare, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și două luni”, explică polițiștii.
