Ronaldo Balog este deja un nume cunoscut în lumea șahului din aceasta zona de țară, dar și din Ungaria, având performante incredibile pentru vârsta să de 6 ani, performantele sale pe tabla de șah lăsând fără cuvinte multi seniori in ale sportului minții.
Visul lui Ronaldo este sa ajungă Campion Mondial dar pentru acest lucru are nevoie de susținerea noastră. Cea mai importantă competiție la care își dorește să își măsoare forțele in acest an este Campionatul Mondial din Serbia, dar aceasta deplasare presupune costuri mai mari decât poate suporta familia lui.
Astfel, Ronaldo ne cere ajutorul pentru a putea să pună Satu Mare pe tabla șahului mondial
" Salutare tuturor!
Mă numesc Balog Ronaldo , am 6 ani și mă antrenez zilnic pentru a deveni campion mondial la șah. Anul acesta vreau să merg în Serbia la Campionatul Mondial și am nevoie de ajutorul vostru. Deoarece un eveniment atât de prestigios implică costuri semnificative, vă rog, dacă puteți, să mă sprijiniți. Chiar și cea mai mică sumă este de ajutor. Îmi doresc enorm să îmi valorific talentul și cunoștințele la cel mai înalt nivel, pentru că vreau să demonstrez că și din Satu Mare poate ieși un campion mondial la șah! Vă rog, dacă aveți posibilitatea, susțineți-mă.
📍 Vă rog să menționați în descrierea plății că este o donație.
BALOG TIMEA IBAN : RO41BACX0000002360523000 UniCredit Bank", transmite Ronaldo
