S-a făcut modificarea! Noul prefect și subprefecții au depus astăzi jurământul

S-a făcut modificarea! Noul prefect și subprefecții au depus astăzi jurământul

În cadrul unei ședințe de Guvern de ieri s-au luat deciziile cu privire la schimbarea mai multor prefecți, dar și subprefecți din mai multe județe din țară. Prefectul și subprefecții sunt reprezentanți ai partidelor politice aflate la Guvernare, ce urmăresc implementarea politicilor publice ale Guvernului în teritoriu.

Județul Satu Mare a fost unul dintre cele în care au avut loc modificări în urma ședinței de Guvern, astfel că la nivel de conducere a instituției a avut loc o rocadă între fostul prefect, Ioan Tibil și fostul subprefect Altfatter Tamas, acesta din urmă fiind de astăzi noul prefect al județului. După cum am mai scris și în materialul de ieri în care anunțam schimbările, Altfater Tamas nu este la prima experiență în această funcție, pe care a mai ocupat-o și în trecut, pentru mai mulți ani.

De asemenea, la nivelul instituției, s-a mai produs o schimbare, cei de la PNL decizând să își schimbe reprezentantul în instituției, astfel că pe al doilea post de subprefect a revenit Romeo Pop, care a mai ocupat această funcție până anul trecut înainte de alegerile parlamentare, unde a candidat.

Distribuie: