Primul oraș din România care interzice fumatul în parcuri, stații de autobuz și baze sportive - inclusiv țigările electronice

Primul oraș din România care interzice fumatul în parcuri, stații de autobuz și baze sportive - inclusiv țigările electronice

Primul oraș din România care e pregătit să interzică fumatul în spațiile publice deschise, cum sunt parcurile, bazele sportive și stațiile de autobuz este Clujul. Un proiect care vizează cele amintite anterior este în dezbatere și este pregătit să fie implementat începând cu luna septembrie a acestui an. Primarul orașului Cluj, Emil Boc, consideră că și fumatul pasiv este la fel de nociv, astfel că dorește ca cetățenii să nu mai fie nevoiți să inhaleze fumul celor care fumează în aceste locuri.

”A fost pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Consiliu Local de interzicere a fumatului în stațiile de transport în comun, în parcurile publice și în bazele sportive aflate în proprietatea municipalității.

Atât în parcurile publice, cât și în bazele sportive, Primăria Cluj-Napoca va amenaja zone speciale în care se va putea fuma și le vom semnaliza corespunzător.

Fumatul pasiv ucide, afectează inimi, plămâni și nu numai pe cele ale fumătorilor, ci și pe cele ale nefumătorilor. Și nefumătorii pot avea probleme de sănătate, crescând riscul de boli respiratorii, inclusiv cancer.

Este dreptul fiecărui copil de a respira aer curat în parc și baze sportive, este dreptul fiecărui călător să aștepte în stații fără să inhaleze fum toxic.


Stațiile de transport în comun nu sunt camere de fumat în aer liber, bazele sportive sunt pentru sănătate nu pentru riscuri la adresa sănătății”, afirmă edilul, citat de cluj24.ro

În zonele amintite se vor amenja zone speciale pentru fumători, care vor fi singurele locuri în care fumatul va fi permis, inclusiv dacă vine vorba de țigările electronice sau cele cu lichid. Iar amenzile sunt destul de usturătoare la buzunar pentru cei care încalcă legea.

Cei care nu vor respecta aceste prevederi care vizează interdicția fumatului vor primi o amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei, aplicată de Poliția Locală.

HCL va intra în vigoare la 3 luni de la adoptare, astfel încât oamenii să fie informați și pentru a avea timp de amenajarea locurilor speciale de fumat.

Așadar, în toate stațiile de transport publice, parcurile și bazele sportive se va interzice fumatul, cu excepția locurilor special amenajate pentru fumat”, mai afirmă edilul clujean.

Fumatul nu va mai fi la liber nici la festivalurile și evenimentele din Cluj începând de anul viitor, discuții în acest sens fiind deja purtate cu organizatorii în vederea realizării de locuri speciale de fumat și în cadrul marilor festivaluri din oraș.

Distribuie: