Manager public tânăr și școlit in Japonia, la Consiliul Județean Satu Mare

Manager public tânăr și școlit in Japonia, la Consiliul Județean Satu Mare

Pe lângă bugetul Consiliului județean și proiectele de investiții din acest an, Pataki Csaba a ținut să prezinte astăzi și noul membru al echipei de conducere a instituției, managerul public al județului Kovacs Attila, "fără nici o legătură cu vreo familie din Carei", a ținut să puncteze președintele.

Attila este un tânăr de 28 de ani, școlit in Japonia și cu experiență profesională acumulata la Ministerul Dezvoltării.

"Mă alătur unei echipe tehnice cu experiență, căreia îmi doresc să îi aduc o noua energie. Vreau sa aduc ceva din organizarea japoneza și în instituție.", a declarat acesta.

"Eu mă bucur că am reușit să menținem in Satu Mare un astfel de tânăr, care eu cred că va fi un model că se poate și acasă și că pot să revină de oriunde", a declarat Pataki

Primele sarcini ale noului membru al conducerii Consiliului Județean este să facă o radiografiere a instituțiilor subordonate, a proiectelor acestora și să identifice punctele care nu functioneaza la capacitate maxima pentru a le îmbunătăți.

Acesta a fost numit în funcție astăzi, 31 Martie.

Distribuie: