Sâmbătă, 5 Aprilie, conacul din Nisipeni va retrăi perioada lui de glorie de altădată, când acesta era locuit de familia Berenczei Kovats. Evenimentul „Ospăț la ceas d'seară” va aduce ceva din acele timpuri în actualitate, creând o atmosferă unică în cadrul conacului ce zace în anonimat de prea mulți ani, pentru cei mai mulți sătmăreni.
Andra, organizatoarea evenimentului, promite și un meniu ca pe vremuri.
"Nu avem nimic semipreparat, totul este făcut de noi acolo, în orele în care le vom petrece în jurul oalelor, care vor oferi o experiență unică și inedită. Păstrăm integral rețetele și tehnicile vechi, chiar dacă le dam o notă de actualitate", afirmă Andra Oxana Tolnai, organizatoare și totodată cea care va găti în cadrul evenimentului.
Până la meniu, este important de știut despre eveniment că va reda fidel o cină gătită pe vremuri la conac, aici vorbind inclusiv de mâncarea pregătită pe sobă, cu lemne, în vase mari, de fontă și de lut, redând fidel inclusiv aromele preparatelor.
Meniul este format din trei aperitive, fel principal pe bază de carne de vită și un desert care se regăsea în zilele de sărbătoare pe masa conacului Berenczei Kovats. Totul va fi pigmentat cu degustări de vinuri alese astfel încât să se îmbine perfect cu preparatele servite.
Pasionații de gastronomie, cei dornici să descopere lucruri și experiențe noi, sunt așteptați să ia parte la acest eveniment.
Accesul se face pe bază de inscriere prealabilă și plata unei taxe.
Mai multe detalii și rezervări în formularul de inscriere.
https://forms.gle/Z4zRuJjNTwNRUUpU9
Locuri limitate!
Detalii suplimentare la: 0770282782
