O Universitate din Cluj caută orașe unde să realizeze extensii - ar fi potrivită să vină la Satu Mare?

O Universitate din Cluj caută orașe unde să realizeze extensii - ar fi potrivită să vină la Satu Mare?

Viața la Cluj este scumpă iar acest lucru ține mulți sătmăreni la distanță de orașul cosmopolit, cu costuri mari de trai, când vine vorba de a urma o facultate. Cei de la USAMV au înțeles acest lucru și au în plan realizarea de extensii în alte orașe din Transilvania, atât pentru a facilitate urmarea cursurilor facultăților din cadrul universității de cât mai mulți studenți cât și pentru a reduce costurile acesteia.

„Anumite programe necesită investiții mari, însă le putem oferi și în alte orașe din regiune care ne oferă spații doar să mergem să le facem acolo. Va trebui să facem astfel de extensii de învățământ în marile orașe din Transilvania, cum deja au mai multe universități. Există o concurență mare între universități să ofere programe de studii diverse.

În plus, cu toate că e socotit drept un oraș care atrage, Clujul este scump, nu putem să oferim cazare tuturor studenților. Dacă vom avea aceste extensii în Transilvania, ei vor studia în localitățile de unde provin și vor putea veni aici la spectacole, festivaluri, evenimente. Aici trebuie să spunem că rata medie de abandon la nivelul USAMV a fost de 8,7%, vârfurile fiind la profilurile agricultură, horticultură.”, transmite rectorul USAMV, citat de transilvaniabussines.ro

În contextul în care în județul Satu Mare se vorbește de ani de zile de menținerea tinerilor acasă și există o zonă agricolă extinsă în arealul Carei- Tășnad, atragerea unei extensii a universității în județul Satu Mare, ar putea fi de bun augur pentru sătmăreni?

În prezent oferta educațională la nivel de studii de licență este restrânsă la Satu Mare și acoperă un mic areal profesional, prin Universitatea Vasile Goldiș și prin extensia celor de la UTC

Distribuie: