Se dărâmă UNIO - tot Facebookul e cu "huoooo", "distrugătorii" "statul numai asta știe"
Trecând peste faptul că nu se dărâmă o uzină, ci niste clădiri semi-abandonate, dacă e să consultam presa vremurile în care fabricile din Satu Mare s-au privatizat și angajații au primit acțiuni pe care pe urmă le-au vândut să își ia televizoare cu telecomandă, nu găsești urmă de articol de proteste la acea vreme.
Marea majoritate a celor care hulesc astăzi sunt generația celor care atunci umblau cu nou apărutele telefoane mobile la cingătoare, cumpărate pe acțiunile lor vândute altora sau care se lăudau că "au ajuns privați". Știți unde vreau sa bat, nu?
Că se construiesc doua supermarketuri in loc, nici eu nu sunt prea încântat, dar într-o economie de piață nu poți să îi dictezi unui privat ce să construiască pe terenul lui sau pe cel luat în chirie, atâta timp cât respectă legile și regulile orașului. Ăștia cu "apartamente pentru tineri la preturi mici" sunt clar dintr-un film de aur.
Personal mi-ar fi plăcut să se ridice o facultate, chiar și privată, niste ateliere de arte și meserii. Pe termen lung câștigurile erau mai mari pentru investitori și pentru oraș, dar, mă repet, nu poți dicta unui privat ce să facă cu banii lui, iar eu atâția bani să fac așa ceva nu am, așa că mă abțin să comentez aiurea pe la postările altora, doar să îmi văd numele scris pe Facebook
