Familia Hotca din Halmeu a decis să investească în urmă cu câțiva ani în agricultură iar astăzi culeg roadele, la propriu și l-am figurat.
Deocamdată culeg roadele doar din sera, acolo unde, de aproximativ o săptămână s-au copt primii căpșuni, care au ajuns și la Piața Mare din Satu Mare.
"Noi vindem caserola de un kilogram cu 30 lei, în condițiile în care pe marginea drumului se vinde cu 40 sau chiar 50 lei. Speram să ajunge săptămânile viitoare și în piața din Micro 17", afirma cei din familia Hotca.
Pentru căpșunii din câmp mai e ceva de așteptat și agricultorii nu au vesti tocmai bune pentru consumatori, când vine vorba de preț. Înghețul dinainte de Paște le-a adus cultivatorilor de căpșuni costuri suplimentare dar și o întârziere a producției.
"Recoltele nu vor fi unele record. Multă lume și-a învelit căpșunii din câmp cu folie, ca să crească mai repede, aceștia au făcut flori, dar au venit nopțile acelea cu temperaturi negative dinainte de Paște și multă cultura e compromisă", mai afirma familia Hotca.
Cu toate acestea, Halmeu va rămâne capitala căpșunilor și anul acesta, locul de unde intermediarii care livrează și vând în țară vin deja sa se aprovizioneze, aceștia fiind prezenți deja de mai bine de o săptămână pe la porțile "căpșunarilor" din zona pentru a-și incarca mașinile cu marfă.
