Performanțele din ultimii ani, aprecierea părinților care au avut copiii înscriși aici și cererea tot mai mare face ca Grădinița cu program prelungit "Floarea de Lotus" din Odoreu, cu structuri in Odoreu și Martinesti să își extindă paleta educațională începând cu anul școlar 2025-2026.
Astfel, în cadrul grădiniței apar doua grupe noi, extrem de importante pentru tinerii părinți. Este vorba de grupa pentru ante-prescolari, respectiv copii cu vârsta între 1 și 2. Acesta vine in ajutorul părinților care trebuie să se întoarcă la muncă devreme și nu au ajutorul bunicilor pentru îngrijirea celor mici. Aceasta grupa va funcționa în cadrul unității din Odoreu, pe când la Mărtinești se înființează o nouă grupă, mică, datorita cererii tot mai mari și a numărului mare de copii care au fost înscriși în grupa existentă până acum.
Deși este o unitate de învățământ din mediul rural, condițiile oferite copiilor sunt din cele mai bune, fără să existe diferențe față de orice altă grădiniță din municipiul Satu Mare. Totodată grădinița se bucură de cadre didactice bine pregătite, cu experiență în actul educațional.
In continuare vă prezentăm oferta educațională a grădiniței cu mențiunea că înscrierile încep în data de 26 Mai, având în pliantele de mai jos toate informațiile necesare pentru dosarul de înscriere.
