Un partid, două aniversări, aceeași veche problemă la 150 de ani de PNL în România

Un partid, două aniversări, aceeași veche problemă la 150 de ani de PNL în România

Întrebarea care se pune astăzi este dacă aniversarea a 150 de ani de la înființarea PNL este o sărbătoare a partidului liberal sau a liberalismului înființat odată cu partidul?

Scenele de astăzi din Satu Mare de la bustul lui I.C Brătianu nu sunt altceva decât o sinteză a ceea ce PNL a "tras" pe toată durata existentei lui, libertatea de a fi liber să alegi. Aniversarea a 150 de ani de la înființarea PNL a avut astăzi două episoade, de care cu siguranță fondatorii partidului nu s-ar bucura, singurii incantati fiind adversarii politici.

In primul dintre acestea protagoniști au fost membrii PNL Satu Mare iar în cel de al doilea au fost alți liberali, cândva membri de partid, adunați sub titulatura înscrisă și pe jerba de flori depusă la bustul părintelui PNL, "adevărații liberali".

Ambele momente au fost scurte, sub semnul aprecierii și respectului adus celor care au pus bazele PNL în România acum 150 de ani și în județul Satu Mare în urma cu 35 de ani, pe 24 Mai.

Distribuie: