Tânărul Luca Mureșan, elev la un liceu de prestigiu din București, esti o dovadă că sistemul de educație din Satu Mare alături de implicarea părinților poate duce la rezultate exceptionale, iar rezultatele obținute de Luca pe perioada ciclului gimanzial nu au fost o întâmplare sau vreun privilegiu.
Astfel că Luca demonstrează în continuare, chiar și de la București, unde s-a calificat în lotul de seniori restrâns al României la informatică și recent a obținut și calificarea la Olimpiada Central Europeană a României, totul în condițiile în care puștiul de la Satu Mare e doar clasa a IX-a.
Peste toate acestea, în dreptul lui Luca se poate trece și calificarea în lotul lărgit al României la matematică, o performanță de altfel deloc de neglijat.
