Festivalul Untold nu mai are nevoie de nici o prezentare, ci el reprezintă România în afara granițelor și este un magnet pentru turiștii străini. Pentru a se menține an de an în interesul iubitorilor de festivaluri, organizatorii trebuie să le ofere de fiecare dată un program diversificat și plin de surprize.
Distracția nu este doar la scena principală ci și la scenele tematice din cadrul festivalului, iar unul dintre cei însărcinați cu buna dispoziție la scena TRAM este dj-ul sătmărean Tudor Dacian. Acesta este invitat să fie unul dintre cei care contribuie la magia festivalului pentru a șasea oară.
„Pentru mine, chiar dacă am adunatd ecate câteva prezențe la Untold, este de fiecare dată o onoare și entuziasmul este la fel de mare. Este cel mai mare festival din Europa de Est și este pentru mulți dj un punct de reper în carieră, precum și o confirmare a faptului că sunt pe drumul cel bun.
Anul acesta va fi special și din punct de vedere a ceea ce pregătesc eu, ceva mai bun decât anul trecut zic eu, un vibe puternic și energic, un set de cardio”, ne-a declarat Tudor Dacian.
