Deputatul Cozma sesizează Ministerului Agriculturii detașări care încalcă legea la Direcția Județeană de Agricultură

Deputatul Cozma sesizează Ministerului Agriculturii detașări care încalcă legea la Direcția Județeană de Agricultură

Deputatul Adrian Cozma a făcut o interpelare către Ministerul Agriculturii in care sesizează mai multe mișcări de personal, prin detașare, în județul Satu Mare, care ar încălca legea. Este vorba de detașări pe posturi de conducere de pe posturi inferioare, ceea ce ar fi contrar legii.

"Stimate domnule ministru,

Principiul legalității reprezintă condiția fundamentală după care se organizează și funcționează administrația publică centrală și locală din România. De asemenea, încălcarea dispozițiilor legale cu privire la ocuparea unor posturi în administrația

publică din România conduce la nulitatea de drept a procedurilor, precum și temeiul juridic pentru sesizarea autorităților competente.

În acest sens, vă aduc la cunoștință că la nivelul Direcției pentru Agricultură

Județeană Satu Mare s-au declanșat în primăvara acestui an proceduri pentru transfer la cerere sau detașări pentru anumite funcții. În unele cazuri, acestea urmăresc scopuri interzise expres de de legislația în vigoare. De exemplu, transferul sau detașarea unor funcționari de pe funcții de execuție în alte instituții publice, pe funcții de conducere sau transferul de pe funcții de conducere inferioare (șef serviciu) în alte instituții publice, pe funcții de director în cadrul DAJ Satu Mare.

Având în vedere situația expusă, care sfidează și încalcă flagrant dispozițiile legale în vigoare, vă solicit, domnule ministru, furnizarea următoarelor informații punctuale:

- O situație cu toate angajările efectuate la nivelul Direcției Județene pentru Agricultură Satu Mare în perioada ianuarie 2023 – mai 2025, care să reflecte explicit modul de ocupare a fiecărui post (prin concurs, transfer, detașare etc).

- O situație cu toate procedurile de ocupare a posturilor la nivelul Direcției Județene pentru Agricultură Satu Mare declanșate în anul 2025 – transferuri, detașări, cu toată documentația aferentă acestora.

- Ce măsuri veți dispune față de conducerea executivă a Direcției Județene pentru Agricultură Satu Mare care a declanșat proceduri de ocupare a posturilor cu încălcarea legii și dacă acest proceduri au avut avizul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale?" Transmite deputatul liberal în interpelare

Distribuie: