Clinica Anastasios și-a deschis oficial porțile la Satu Mare - o clinică modernă și dotată la cele mai actuale standarde

Clinica Anastasios și-a deschis oficial porțile la Satu Mare - o clinică modernă și dotată la cele mai actuale standarde

Centrul medical Anastasios a fost deschis cu scopul de a crea un nou concept în domeniul îngrijirilor ambulatorii din România, pornind cu primul sediu de la  Cluj, ridicând standardul serviciilor medicale la un nivel superior. Astăzi, 5 iunie, centrul Anastasios a deschis un sediu și la Satu Mare, aducând cu ei un nou standard în prestarea de servicii medicale.

Centrul medical însumează peste 100 de medici primari și specialiști, asistente și secretare medicale, o parte din cadrele medicale de la Cluj urmând să consulte și la Satu Mare.

Deschiderea centrului de la Satu Mare a fost punctată printr-o ceremonie cu o mulțime de invitați, fete bisericești și autorități locale, bucurându-se de o sfințire din partea soborului de preoți prezenți, clinica fiind sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului.

"Aș dori să vă așez la suflet câteva gânduri legate de acest moment important. Spune în popor că orice lucru pe care îl incepi, să îl incepi cu Dumnezeu. Suntem într-un moment festiv, care presupune bucurie. Este de fapt un început aici la Satu Mare prin aceasta lucrare importante prin care domnul doctor Iustinian prin cei implicați l-au dus la bun sfârșit și în acest moment toată strădania dânșilor ne rugăm să fie primită?", a afirmat Preasfințitul Timotei, Preasfințitul Părinte, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

Clinica însumează un număr de 17 specializări, care urmează să fie deservite de medici din Cluj și din Satu Mare, scopul clinicii fiind de a ajunge să aibă 3 medici la fiecare dintre specializările clinicii.

" Vrea să vă mulțumesc din suflet că sunteți astăzi aici, că v-ați rupt din timpul dumneavoastră și ați făcut posibil acest moment extraordinar pentru noi. Cu ajutorul lui Dumnezeu am finalizat a patra clinică din lanțul de clinici Anastasios pe care l-am pornit la final de 2020 la Cluj Napoca, apoi la Bacău, Zalău iar astăzi la Satu Mare iar joia viitoare vom inaugura policlinica de la Baia Mare. Am ales aceste zone văzând de unde ne vin pacienții la clinica din Cluj.

Cu siguranță mulți se întreabă cine e in spatele Anastasios Medical. Aș vrea să vă prezint cei trei frați care au fondat și manageriază lantul, Teodor Simion - medic stomatolog și Vlad Mitoceanu - it-ist la bază.

Pentru noi, această locație nu e doar o investiție, este o promisiune. Am pornit cu gândul să avem într-o perioadă scurtă de timp să realizam un lanț. Și numele are o istorie, în 2012 pe când am fost student la Medicină la Târgu Mureș am înființat un grup de muzică bizantină . Am crescut cu corul foarte rapid și a răsărit în mintea mea cum ar fi că la un moment dat ca noi medicii, care suntem în cor să avem și un spital sau macar in centru in care sa lucram tot noi și să se numească tot Anastasios." transmis  Iustinian Ioachim Simion, director general și medic specialist neurochirurg

Cu privire la activitatea medicală a centrului de pe strada Cuza Vodă, aici vor avea loc atât consultații medicale cât și chirurgicale, echipa fiind una mixta, astfel încât pacienții de pot fi ajutați la Satu Mare sa fie ajutați aici, iar care au nevoie de o intervenție mai complicata și fie transferați la clinica din Cluj.

Clinica va fi funcțională începând cu data de 10 Iunie, fiind deschisă de luni până sâmbătă. In prezent clinica nu este in contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Distribuie: