Scandal într-un bar din Satu Mare. Poliția a fost chemată, dar agresorii au fugit înainte de sosirea forțelor de ordine

Scandal într-un bar din Satu Mare. Poliția a fost chemată, dar agresorii au fugit înainte de sosirea forțelor de ordine

Un incident violent a avut loc în joi seara, în jurul orei 21:20, într-un bar situat pe Drumul Botizului din municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, barmana localului a apelat numărul unic de urgență 112, semnalând o agresiune între mai multe persoane aflate în interiorul barului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Poliției și ale Jandarmeriei din Satu Mare. Cu toate acestea, până la sosirea forțelor de ordine, persoanele implicate în conflict au părăsit locația.

Autoritățile au declanșat o acțiune de căutare în zona barului și pe străzile din împrejurimi, în încercarea de a-i identifica pe cei implicați. Polițiștii spun că imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă vor fi folosite pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor vinovați.

Ancheta este în desfășurare, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs altercația.

foto: www.presasm.ro

Distribuie: