Daniel David, ministrul sătmărean al educației "Sunt pregătit să fiu un ministru de sacrificiu"

Daniel David, ministrul sătmărean al educației "Sunt pregătit să fiu un ministru de sacrificiu"

Ministrul Educației, sătmăreanul cetățean de onoare al municipiului Satu Mare, Daniel David, a avut o ieșire publică pe rețelele sociale ca o sinteză a mandatului pe care l-a incheiat și ca o prezentare a planurilor pentru noul mandat început.

Acesta a trecut în revistă schimbările care vor avea loc în sistemul educațional, atât la nivel tehnic cat și financiar-economic, afirmând că este pregătit să fie un ministru de sacrificiu, care nu va provoca neapărat fericire, dat fiind faptul că sunt de luat măsuri specifice perioadelor de criza.

"Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung! Nu vă invit la același lucru, ci doar sper să fim cât mai mulți parte din soluții, nu din probleme. Nu cred că un om rezonabil nu înțelege rațional că modificările sunt rezonabile în situații de criză (unele erau necesare chiar în situație de normalitate). Pot înțelege însă ca psiholog că, emoțional, nu ai cum să fii mulțumit de măsuri de criză.", transmite acesta

Sătmăreanul a afirmat că este deja luată decizia personala de a își dona 25% din salariul lunar pentru 9 burse pentru elevii din Romania.

"La modul real, dar cu mesaj simbolic, deoarece nu pot eu compensa efectele crizei în educație-cercetare, voi renunța lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecționa banii spre 2 burse de merit și 7 burse sociale (o să caut formula legală, nu asta este problema).", a completat acesta

Distribuie: