În contextul avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, valabile pentru județul Satu Mare, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) funcționează în regim operațional permanent, fiind pregătit să dispună măsuri imediate și să coordoneze unitar intervențiile structurilor implicate, ori de câte ori situația o impune.
În urma fenomenelor meteorologice periculoase înregistrate în data de 08.07.2025, la nivelul județului Satu Mare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” a intervenit pentru gestionarea următoarelor situații de urgență:
• Municipiul Satu Mare: 5 arbori doborâți, 1 copac prăbușit peste un autoturism, 1 stâlp de electricitate dărâmat;
• Municipiul Carei: intervenție pentru îndepărtarea unor crengi căzute peste firele de curent electric;
• Localitatea Horea: 10 arbori doborâți pe carosabil, circulația fiind temporar îngreunată.
De asemenea, conform datelor transmise de către Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord – Sucursala Satu Mare, în localitatea Horea s-a înregistrat o întrerupere totală a alimentării cu energie electrică, iar în alte localități au fost semnalate incidente punctuale precum conductorii rupți pe liniile aeriene de joasă tensiune și bransamente avariate. În total, aproximativ 350 de consumatori au fost afectați.
Pentru remedierea acestor defecțiuni, au fost mobilizate:
• 9 echipe de intervenție în teren,
• 10 electricieni de mentenanță care acționează în regim de urgență.
CJCCI Satu Mare rămâne activ și complet funcțional, asigurând coordonarea integrată a tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, cu scopul de a interveni eficient și rapid la orice nouă situație neprevăzută care ar putea apărea în contextul persistării condițiilor meteorologice periculoase.
„Transmit mulțumiri tuturor instituțiilor și structurilor implicate în gestionarea efectelor fenomenelor meteo extreme, pentru mobilizarea exemplară, intervențiile prompte și profesionalismul demonstrat în teren. Colaborarea eficientă între structurile operative, într-un moment dificil, confirmă capacitatea de reacție a județului nostru în fața situațiilor de urgență și angajamentul comun pentru siguranța cetățenilor.” – prefect Altfatter Tamás
