A lovit și a fugit - accident cu victima, notificat ca accident cu pagube materiale prima dată

A lovit și a fugit - accident cu victima, notificat ca accident cu pagube materiale prima dată

La data de 5 august a.c., în jurul orei 22.30,  polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către un tânăr de 22 de ani, din comuna Supur, despre faptul că în timp ce conducea o autoutilitară ar fi fost acroșat din spate de către un autoturism, iar conducătorul acestuia ar fi părăsit locul evenimentului rutier.

Foto: arhiva

Inițial, tânărul de 22 de ani, a declarat evenimentul ca fiind doar cu pagube materiale.

Ulterior, la data de 6 august a.c., în jurul orelor 03.00, polițiștii au fost sesizați de către cadrele medicale ale Spitalului Județean Satu Mare, despre faptul că tânărul de 22 de ani s-a prezentat la spital acuzând mai multe leziuni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat conducătorul autoturismului ca fiind un bărbat de 33 de ani, din localitatea Supuru de Jos, care în timp ce conducea un autoturism nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de autotutilitara condusă de către tânăr, intrând în coliziune cu aceasta.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Distribuie: