Bărbat (54 ani) în stare gravă după accidentul de muncă petrecut la o firmă din Satu Mare

Bărbat (54 ani) în stare gravă după accidentul de muncă petrecut la o firmă din Satu Mare

La data de 29 august a.c, ora 12.48, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de muncă, în incinta unui societăți cu profil de prelucrări metalice, de pe strada Lucian Blaga, din municipiul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Satu Mare, angajat al societății, în timp ce desfășura activități de manipulare cu o macara a unui bloc metalic, blocul respectiv ar fi secționat chingile de susținere, desprinzându-se și căzând peste cabina utilajului.

Bărbatul a suferit leziuni grave, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Distribuie: