Cântărețul Ghiță Botoș, care a bucurat mii de suflete cu muzica lui în decursul anilor, a trecut sâmbătă la cele veșnice.
Familia a anunțat funerariile acestuia pentru marți și are o cerință specială pentru cei care vor participa.
"Cu inima frântă, anunț plecarea prea devreme dintre noi a soțului meu iubit, Botos Gheorghe (Ghiță Botos), tată iubitor al celor trei copii ai noștri.
A luptat cu putere și demnitate, iar lipsa lui lasă o durere pe care nu o pot cuprinde în cuvinte.
Cei care doresc să îi fie alături pe ultimul drum sunt așteptați la cimitirul privat de pe strada Amațiului:
LUNI 1 septembrie 2025, ora 18:00 – priveghi
MARTI, 2 septembrie 2025, ora 13:00 – slujba de înmormântare
Vă rog, în loc de coroane, să aduceți o floare, ca semn de iubire și respect.
Mulțumesc tuturor celor care ne sprijină și se roagă pentru sufletul lui.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.", transmite soția acestuia
