Astăzi a fost o zi tristă pentru toată suflarea muzicală din judetul Satu Mare, odată cu înmormântarea cântărețului Ghiță Botoș.
Sute de persoane s-au strâns la cimitir pentru a-l conduce pe ultimul drum pe omul care a bucurat atâtea suflete in cele mai fericite momente din viața, ei raspunzandu-i cu prezența pe ultimul său drum.
Colegii de breaslă au ținut să îi aducă un ultim omagiu și să îi cante până la final, când sicriul a fost introdus in groapă, acoperind suspinele celor dragi care au pierdut un prieten apropiat.
Ghiță Botoș a decedat săptămâna trecută, după o perioadă de agonie în urma unei lupte cu boala, pe care a dus-o demn până în ultima clipă.
