Grădinița Samus din municipiul Satu Mare, prin cadrele didactice, a înțeles de bun augur să folosească imaginea fostului dictator Nicolae Ceaușescu pentru a puncta o activitate cu tema copilăriei de altădată pentru preșcolarii care au început ieri noul an scolar.
Legea pedepsește elogierea cultului comunist și al dictatorului Nicolae Ceaușescu, lucru care pare să se fi întâmplat și în cadrul activității de la grădiniță, unde copiilor le-au fost prezentate cărți și imagini cu acesta dar unde și copiii au fost îmbrăcați de "Șoimii Patriei" în prima zi.
După apariția în presă a imaginilor și criticilor cu privire la aceasta activitate, Inspectoratul Școlar Județean s-a autosesizat și a deschis o analiză a activității pentru a verifica dacă au existat încălcării ale legii.
"Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a luat act de informațiile apărute în spațiul public cu privire la activitatea desfășurată recent într-o grădiniță din municipiu, având ca temă copilăria de altădată.
Această activitate a fost organizată ieri, în cadrul unui proiect tematic de o zi, cu scopul de a familiariza copiii cu aspecte din viața de odinioară, prin intermediul jocului și al poveștilor.
Subliniem că, în învățământul preșcolar, este esențial ca activitățile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor fiind strict interzise orice abordări cu conotație politică sau ideologică. Inspectoratul Școlar Județean analizează modul de desfășurare a acestei activități, în dialog cu unitatea de învățământ, pentru a se asigura că mesajele transmise sunt adecvate vârstei și respectă principiile curriculare.
Inspectoratul Școlar rămâne deschis dialogului cu părinții și comunitatea locală și sprijină cadrele didactice în derularea de proiecte educaționale care valorifică istoria locală sau națională într-un mod echilibrat, formativ și potrivit vârstei copiilor.", transmite Inspectoratul Școlar.
