Dealurile Beltiugului dar și alte zone viticole din județul Satu Mare sunt ca un furnicar de mai bine de două săptămâni, de când a început campania de recoltare în vii. Tractoare, oameni, remorci pline și multe beciuri unde activitatea e si mai intensă decât ce se vede cu ochiul liber prin plantație.
Una dintre viile unde activitatea e aproape fără întrerupere de două săptămâni este cea de la Domeniile Șereș, de la intrare în Beltiug, pe drumul către Stâna. Alex Șeres recoltează în această perioadă strugurii roșii, după ce a încheiat recoltarea la cei albi și implicit mustul e deja pus la fermentat. Anul acesta a fost primul în care în podgorie a fost folosită o dronă pentru aplicarea tratamentelor la vie, iar aceste lucru s-a văzut nu doar la eficiența muncii ci și la economii.
„Anul acesta am reușit să facem o economie de 10.000 de litri de motorină doar prin simplul fapt că am făcut tratamentele la vie cu drona și nu am mai intrat cu tractoarele. La astea se adaugă salariile tractoriștilor dar un element important care poate fi trecut ușor cu vederea e faptul că am reușit să aplicăm tratamentele exact atunci când a fost nevoie de ele, să nu fim condiționați să intrăm în vie cu tractorul în funcție de cât de moale a fost terenul. E clar un plus pentru noi. ", a declarat Alex Șereș
Implementarea tehnologiei de către tinerii fermieri duce tot ceea ce înseamnă agricultură la un alt nivel, lucru care se întâmplă atât din viziunea nouă pe care aceștia o au dar și pentru a acoperi o problemă des întâlnită, cea a lipsei de personal pentru muncile agricole. Riscul asumat și investițiile nu rămân însă nerăsplătite, iar acest lucru se vede pe cantitățile recoltate anul acesta, cu toate că vremea din primăvară le-a dat mari emotii viticultorilor, când temperaturile au ajuns a pragul înghețului după ce via începuse să prindă viață.
"In momentul de fata am terminat de cules strugurii albi și mai avem câteva zile de cules strugurii roșii. Producția e una care ne mulțumește, ba chiar putem să ne mândrim că am făcut o producție record pentru noi anul acesta iar acest lucru ne bucură mult, dată fiind vremea de la începutul primăverii, că puteam pierde tot, dar pagubele atunci s-au limitat cam la 20% din via din plantația de la Beltiug."
În prezent la cei de la Domeniile Șereș puteți achiziționa struguri roșii pentru vin, la prețul de 3,5 lei/kg și se ridică din Bogdan, precum și must la prețul de 5 lei/litru, acesta fiind disponibil la beciul din Beltiug. Numerele de telefon pentru comenzi sunt 0755 761 716 | 0746 772 160

