Sătmărenii de la Distileriile Bran, singurii reprezentanți ai României la cel mai mare târg de băuturi alcoolice din lume

Sătmărenii de la Distileriile Bran, singurii reprezentanți ai României la cel mai mare târg de băuturi alcoolice din lume

Săptămâna a început în forță pentru sătmărenii de la Distileriile Bran, care sunt prezenți în Germania, la Bar Convent Berlin, cel mai mare eveniment dedicat băuturilor alcoolice din lume. Este pentru prima dată când un brand românesc de băuturi distilate este prezent la acest eveniment.

Desfășurarea de forțe a fost una impresionanta pentru că cei de la Bran au dorit să impresioneze cu organizarea la eveniment, lucru care l-au și reușit.

"Organizatorii au venit luni la noi, în prima zi de eveniment, să ne laude pentru tot decorul, pentru organizarea noastră, spunandu-ne că standul nostru este cel mai plin de culoare și eu singurul care spune o poveste, ieșind din decorul corporate al celorlalte standuri.

Am avut reprezentanți din 15 tari in prima zi la stand, care ne-au degustat băuturile, care au servit cocktailuri cu pălincă și tot ce avem noi pregătit pentru ei", afirma Dani Bran.

Distileriile Bran sunt prezente la eveniment atât cu brandul Bran, cât și cu Vampires of Transylvania. La stand se servesc atât băuturile deja cunoscute, pălincile, afinata, caisata și celelalte cât și cocktailuri pe baza de pălincă, concept lansat tot de cei de la Bran în ultimii ani la standul lor de la festivalurile din Romania.

Pentru tara noastră participarea sătmărenilor la acest eveniment este o carte de vizita importanta, arătând valoarea păstrării tradiției băuturii distilate din Romania dar și calitatea acesteia în rândul băuturilor ce se produc la nivel mondial.

Distribuie: