Elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Satu Mare au participat joi, 16 octombrie, la un exercițiu de adăpostire în caz de cutremur , organizat în cadrul programului de pregătire pentru situații de urgență
„Activitatea a avut ca scop verificarea modului de reacție și protecție în timpul unui seism, precum și creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor privind comportamentele corecte în astfel de situații .
La semnalul de alarmă , elevii au acționat prompt, adăpostindu-se sub bănci sau în zone sigure ale claselor, protejându-și capul și gâtul . Exercițiul s-a desfășurat într-un climat organizat, cu implicarea activă a cadrelor didactice și cu respectarea tuturor regulilor de siguranță.
Astfel de acțiuni contribuie la formarea unei culturi a prevenției și la creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, pregătind elevii să facă față unor situații reale de urgență.”, transmit reprezentantii instituției de invățământ
