O familie de sătmăreni originară din zona Careiului a ajuns subiect de știri pe site-ul dedicat românilor din Marea Britanie, Anunțul UK. Cei doi au atras atenția prin gospodăria pe care și-au incropit-o in Marea Britanie, unde cresc de toate, ca acasă. Aceștia au luat in chirie o gradina unde cultiva de toate și mai cresc și găini și rate. Gătitul este tot cum era acasă, în interior pe sobă și vara în exterior pe grătarul din curte.
Povestea lor in continuare, via Anunțul UK
"Am ales să muncim pământul în Anglia, așa cum o făceam în România. Avem gaini si rate si cultivam de toate in gradina proprie. In casa gatim doar la soba, iar cand e cald afara preparam mancarea la un gratar traditional facut de noi, in curte"
"Suntem Florica și Nelu Coste, o familie de români stabiliți în Marea Britanie încă din anul 2003. Locuim în Birmingham, dar suntem originari din Județul Satu Mare, orașul Carei.
În anul 2018, am închiriat o grădină, numită allotment, aflată chiar aproape de casa noastră, unde am început să ne gospodărim la fel cum o faceam pe vremuri, la noi in Ardeal.
Plantăm de toate: roșii, ardei, castraveți, dovlecei, vinete, conopidă, varză, morcovi, verdețuri și multe altele. Ținem și găini și rațe, iar tot ce avem este crescut natural, cu multă muncă și dragoste pentru pământ.
Nelu lucrează în construcții, iar eu mă ocup de cei doi copii ai noștri, de casă, de gătit și de grădină. Nelu munceste si el la gradina, insa cel mai mult in weekend-uri, cand are liber.
Recent am început să împărtășim in mediul virtual o parte din viața noastră, rețete tradiționale românești făcute în Anglia, gătite pe terasa noastră de acasă, unde am construit cu mâinile noastre un grătar tradițional și am achiziționat și o sobă pe care gătim cand e mai rece afara.
Totul este decorat cu usturoi uscat, ardei iuți, mirodenii de casă și flori, exact ca în satele românești de odinioară.
Prin tot ceea ce facem, vrem să arătăm că, deși suntem departe, sufletul nostru a rămas românesc", a spus Florica Coste pentru Anuntul UK.
Desi le este dor de viata din Ardeal, cei doi romani din Birmingham nu se gandesc la intoarcerea in tara natala... Motivul e usor de inteles: tamplar de meserie, Nelu, acum ajuns Supervisor, castiga peste 3000 de lire lunar, iar acesti bani le sunt suficienti pentru tot ce au nevoie si Florica poate sa stea linistita acasa, sa se ocupe de copii si de gradina. In Romania, pentru a se ajunge cu banii, ar fi amandoi obligati sa mearga la lucru.
"Romania e tara noastra si ne este foarte dor de ea si de traditiile de acolo, mai ales de cele din Ardealul nostru drag. Am ales insa sa ducem traditiile mai departe, aici, in Anglia. Muncim pamantul aici la fel cum o faceam acasa, in Romania. Pentru că oriunde ai fi, dacă pui dragoste, muncă și credință, pământul îți răsplătește totul", ne-a mai spus Florica Coste, care in timpul liber face torturi si prajituri la comanda pentru romanii din zona West Midlands."
