Într-o lume în care empatia și respectul trebuie să devină fundamentele educației, proiectul „Împreună prindem curaj”, care se derulează începând cu această săptămână, la Grădinița cu Program Prelungit nr.7/ Structura GPP nr.1, Satu Mare, aduce în prim plan importanța prevenirii violenței și a bullyingului încă de la vârsta preșcolară.
Proiectul își propune să creeze un mediu sigur, cald și incluziv, în care fiecare copil să se simtă ascultat, înțeles și protejat.
Prin activități educative, jocuri de rol, povești terapeutice și colaborarea strânsă dintre educatori, părinți și comunitate, micuții învață cum să-și exprime emoțiile, să ceară ajutor și să spună „nu” atunci când se confruntă cu situații de agresivitate.
Scopul nostru este să îi învățăm pe copii că bunătatea, curajul și prietenia sunt cele mai puternice arme împotriva violenței.
Prevenția începe de la cele mai fragede vârste, iar educația emoțională este cheia unui viitor mai sigur.
Proiectul va include ateliere pentru părinți și cadre didactice, campanii de conștientizare și activități artistice prin care copiii vor transmite mesaje de toleranță și respect.
„Împreună prindem curaj” nu este doar un slogan, ci o invitație către întreaga comunitate de a se implica activ în formarea unei generații care știe să spună stop violenței și să aleagă prietenia în locul fricii.
